Luni, marti si miercuri, populatia Bucurestiului era normala, si ca numar si ca orice. Brusc, a venit joia. Talangile din zilele trecute au dat semnalul de inmultire?! Parca din senin s-au mai nascut un milion de oameni, ce aveau sa creasca intr-o zi si sa-si ia si masina (ce-i aici, basm?!). Pana si cele mai mici stradute au fost blocate. Mai stati acasa sau luati metroul sau autobuzele. Stiu ca pute inauntru, da’ macar nu mai pute pe dinafara. Da’ fanfaronii numarul unu, sunt cei de la circulatie, care habar n-au cum sa administreze stopurile. Mai invatati meserie! Primaria, baietii, mai faceti pasaje, ca tot va place sa luati niste bani din asfaltari; mai luati si din sapaturi si asfaltari ulterioare. Traiasca autostrada suspendata invizibila!
Durch
Nu uit momentul cand m-am uitat prin geamul rezervei. Conduc mult prea repede, pentru a ma putea stapani. In fata mea sunt o multime de masini, dar eu le ignor, facand slalom printre ele. Unde s-au dus vremurile alea? De ce s-au dus? Ce era asa de rau? Trebuie sa-i schimb uleiul, n-o mai duce mult asa. Cand i-am vazut chipul, m-am simtit mai mult decat prost. Fir-ar Peter sa fie cu tot cu intrecerile lui. Dar tot nu-mi explic ce facea acolo. Ma astepta. Astepta destinul. Astepta bumul. A venit. Si a trimis-o departe, in coma. Mi-e rusine sa mai dau pe la spital. S-au terminat oricum orele de vizita si sunt si in partea cealalta a orasului. Mi-ar placea s-o vad cum se trezeste, cum va zambi. Imi place s-o vad mereu. De pe banda 1 pe a 2-a, de pe a 2-a pe a 3-a, de pe a 3-a pe a 2-a…. Se vad luminile orasului. Uite si luna. Ea. Ce face? O astept sa revina. Intre timp, n-am voie sa stau locului. Gasoline.
Afiplcctrcn
Imi place ping pongul cu peretele. Imi place sa tarai dupa mine. Imi place sa ma plimb peste tot. Imi place sa vad un OZN in mijlocul orasului. Deja luminite de craciun?!
Nu, n-am ce face, vreau sa ard gazul de pomana. Vreau sa ma duc pe valea Ialomitei. Nimic mai simplu, luam 91-ul. Schimbam cu un numar cu o unitate mai mica. Strange-ti piciorul. Tovarasul sare, de parca ar fi vrut sa-l ia la bataie pe statatorul in picioare. Inghet de frig. Nu mai intra babe, de vorbesc cu usa despre morminte. Ajungem. Pierdem timpul. Multe fericiri. Unde e Tanganica?! Da’ Mugugagagigi?! Aia era o mancare. As fi preferat sa citesc o carte specializata. Cineva nu mai poate sa vina. Inghetam in statie, asteptand miluirea. Aceasta vine; cu tot cu incalzire sub scaun. Se opreste la deal. Il urc, tarandu-ma. Luam o pozitie pana la Gaina. Ma tenteaza sa fur un baston. Ajungem. E urias. Si e deja decorat pentru 25 decembrie. Doamne fereste sa vii cu o fata aici, ca o pierzi prin haine. Imi place stanca. Alora le trebuie un amarat de bon, sa-i lase sa iasa din magazin. Are lungimea unei statii de autobuz. E plin. Apaca, ciao (si voua). E prea plin. Vorbeste mai incet la mobil, ca-mi spargi timpanul. Nu ,baiatu’, nu e frumos ce faci. Coborati la prima? Ne vedem luni. Clasicul miros de shaorma. Am ajuns. Ma-ntind. Ma doare rau.
A fost haios.
Cum sa fii un bastard
Nu ma pot cataloga drept critic de film, dar incerc si eu ceva nou. Am fost azi la cinema cu pr’etenii. La ce film, nu cred ca te mai intrebi, judecand dupa titlu. In primul si-n primul rand m-am dus pentru regizor, acesta fiind Tarantino, un geniu in cinema. In al doilea si al doilea rand, m-am dus pentru ca era vorba de nemti.
Impresia de start a fost, in timp ce ma indopam cu popcorn, ca nu trebuie sa mananci la acest film. Pe parcursul acestuia au loc niste scene de frizerie, dusa la extrem. Daca esti fan al baseballului, te vei bucura. Vei afla cum e sa joci cu o minge, ce traieste si are cam 1,80. Te vei amuza sau te vei ingrozi (sau ambele) de nebunia lui Hitler sau de pupincurismul ofiterilor nazisti. Nein, nein, nein, nein!
Brad Pitt face un rol exceptional, la fel si Christopher Waltz, ce chiar te face sa-l urasti. Alt actor, ce te face sa-l dispretuiesti, este Daniel Bruehl, ce e total agasant (as vrea sa fiu unu’ din tabara lui Pitt, cand il vad). Este atat de prins in mreje, ca devine scarbos de tantalau. Vorbind de fete, trebuie sa le remarci pe Melanie Laurent (evreica, de care e indragostit fanfaronul ala) si nu in ultimul rand, Diane Kruger, ce face ravagii (la propriu si la figurat).
Actiunea se petrece in timpul celui de-al doilea razboi mondial. O tanara evreica (Shoshanna) reuseste sa scape din ghearele Standartenfuehrerului Landa (Waltz). O divizie secreta a armatei americane, “Inglorious Basterds”, porneste in cautarea si distrugerea nazistilor de pe teritoriul Frantei ocupate, alaturi de spionul lor infiltrat, Bridget von Hammersmark (Kruger). Peste cativa ani, Zoller (Bruehl), mare erou german de razboi, se inamoreaza de evreica, acum Emmanuelle Mimieux, proprietara de cinema. Restul, il poti vedea chiar tu.
Se observa ca filmul are parte de un regizor de talia lui Tarantino. Inainte de a-l vedea, n-aveam nimic cu Bruehl (Goodbye Lenin). Eh, dupa pelicula, impresia lasata de acesta este cea a unui netot; atat de bine este regizat filmul. Nu mai zic de scenele de impuscaturi, acompaniate de muzica vesela, as zice, chiar de dragoste. Este un contrast, ce ma face sa rad in hohote. Dupa vizionare, iti ramane intiparit accentul de sudist al lui Aldo (Pitt), incat incepi sa vorbesti o romana pocita.
Apar si greseli. De exemplu la scena in care Zoller si Shoshanna (Laurent) se intalnesc intr-o cafenea din Paris, poti observa lejer pe geamul cafenelei, o placuta din zilele noastre, cu numele strazii si niste termopane la cladirea de vis-a-vis.
Cu toate acestea, ramane un film de exceptie, ce merita vazut.
In general
Totul merge normal. Daca as face o comparatie intre clasa a 7-a si a 10-a, nu prea as gasi diferente. Totul a revenit. Acea stare de “pot sa fac orice”, sa ma distrez, sa fiu strident, sa ma uit pe pereti, sa ascult profii, sa-mi placa sa fac ceva a revenit. Eh, a plecat altceva! Imi place Mosilor, colt cu Dacia, stiu eu de ce. M-as plimba ani si ani p-acolo. E frumos, pana auzi un “baaaaah”. Lumea nu ma mai recunoaste…m-am schimbat, mi-am schimbat freza, adica. Ori le zic “buna” si trec pe langa mine, ori se uita stramb, nestiind cine e papagalul ala, de-i saluta. Si mi-e asa o lene sa stau sa le explic. Stii, sub blana aia muream de cald, nu era de mirare ca habar n-aveam sa gandesc, era creierul incins. Cei de la patiseria de langa scoala nu fac prea multe pizze, asa ca ramanem toata clasa fara. Bem litri de Pepsi si Mountain Dew. Parca am fi americani nascuti in fast-food. La liceu se face mare caz de gripa porcina. Si daca o sa fac “guitz” ma baga in carantina (sau in altceva?!)? S-asa sunt unii colegi, ce fac asa, dar nu poseda gripa.
Iar fac antologia autobuzului, stiu, dar fereasca sfantul sa mergi pe la Eroilor la ora 8 seara. Orice ai face, nu o lua pe acolo; du-te prin Paris si vei ajunge mai repede.
In general, totul este normal, o viata amuzanta. E ca lumea sa fii elev. Traiasca locurile libere din 139, 336, 61, 91, 311. Daca ar avea si o sauna sau jacuzzi, mi-ar face o placere totala sa circul prin oras.
Melodia asta a stat pe mobil mult timp, acum nu mai e, dar tot imi place s-o ascult.
Asta e al 203-lea
Vreau sa doooooooooooooooooooorm!
202
E haios! Imi pun castile in urechi si pornesc muzica. Imi place aerisirea liftului. O usa deschisa si cealalta inchisa, caci prima nu face contact. Deodata, se sting luminile, totul incepe sa se clatine, aud zdranganituri, venind, cand de la tobe, cand de la casa scarii. Simt cum cad in gol, pentru a mia oara! Cea mai frumoasa senzatie este sa n-ai nimic sub picioare. Te simti de parca ai pluti. Si brusc, realizezi ca esti intr-o cusca, ce merge cu o viteza destul de mare spre subsol. Nu prea mai plutesti. Te rogi deja, ca sufletul tau s-o faca linistit! Ajung jos, totul cade in jurul meu! Tavanul liftului se opreste la un centimetru de cap. Cad placi, schele si de toate! Aaaaargh! Fir-ar a …! Mi-a retezat piciorul! Placa metalica a lu’…..! Cum naiba sa ma ridic cu o tabla in picior?! Si uite, ca-n secunda urmatoare merg prin beci, intr-un picior, plin de sange, incercand sa ies din blocul asta ce va cadea in capul meu, cu tot cu hoiturile din el! Totusi, ceva ma urmareste, habar n-am ce! Unde esti?! Ha?! De ce nu pot vorbi cu tine?! De ce nu ma auzi?! Incerc sa ma stapanesc si sa lupt pana la capat! E totul sau nimic! Merg, merg si tot merg! Gasesc un tunel sapat de furnica Cwambawamba! La celalalt capat se afla cerul innegrit de norii de praf, provenind de la cladirile deja prabusite! Gata! Stiu ce ma urmareste! Prostia! Sau e un dragon ce mananca miere pe paine?! Ies din tunel! Fug inspre cele doua chioscuri, ajung in curtea unuia dintre ele si ma holbez, impreuna cu bautorii de bere de acolo ce se adunasera ca la meci, la cum se darama blocul! Am reusit! Un nor urias de praf se abate asupra noastra, iar urmatorul lucru pe care mi-l amintesc este ca ma trezesc la mine in camera si ca ma duc sa ma uit la matinal! Unde-i dragonul ala?!
201
Ce am invatat in aceasta prima saptamana de scoala e ca….POTI SA PUI BECULETE DE CRACIUN PE PRIMARIE, IN MIJLOCUL LUI SEPTEMBRIE!!!!!!!! Cat de frumos poate fi?! Las’ ca maine o sa-l vad pe Oprescu, cantand “Dom’ Dom’ sa-naltam” in fata primariei! Pendulez (stiu ca razi!) intre melodiile, pe care le-as putea pune aici! Si daca nu pun?! Ha?! Noul single de la Rammstein este cel mai mare rahat, pe care l-am auzit vreodata! In schimb compensez, ascultandu-i pe cei de la Muse si noul lor album! Ce este foarte tare, dar absolut foarte tare, e sa asculti melodii mai vechi. Nu ma refer numai la d-astea din anii ‘80, ci si la piese mai recente, de acum doi ani. Hai lasa cititul aici si mai invata! Mie mi-e o lene, de ma doare (coloana vertebrala, de 2 saptamani incoace..nici pensia nu mai vine)! Hai mai citeste, ca-mi vine sa te bat la cap! Ferste-te de trecerea de pietoni de la Leu. Nu poti sa traversezi, timp de 15 minute, pentru ca un politist tot lasa masinile sa curga, de parca eu as avea aripi si as putea zbura peste sosea! Cred ca am socat si o participanta la traficul pe zebra! Noroc ca primaria a dat multe autobuze pe 139! Uraaa! Uraaa! Apropo de ceausisme! Forza tatii, am aflat acum 20 de minute, ca o sa scoata elevii la defilare! Luati-va si cravatele si mandriti-va cu ele! Oprescu! Uraaaa! Oprescu! Uraaaa! Imi place in 336! Vreau pe Magheru’! Nu vreau! Vreau sa dorm! Iuliu Maniu! Leu lu’ 139! Margeanului! Hai gata, ciao! Ti-a ajuns!
Qui est cet imbécile?
Oui, oui, am fost la Carrefour. Nu ca ar fi ceva anormal. Luni, cum stie tot boborul, incepe scoala (scuze ca-ti amintesc) si trebuie sa-mi iau si eu caiete, penar sau mai stiu eu ce, ca sa invat cat mai bine (cum ar scrie in interviuri prin reviste: “acum rade”). Stau, ma uit la raftul cu muzica, iar ceva, in afara de Guta, nu gasesc. E munca grea, sa-ti iei muzica de calitate in tara asta. Ma uit la iPod-uri si constat ca nu exista de 2 gigabytes. Poti sa-ti iei, asa, incat sa asculti 3 piese (de un gigabyte) sau sa asculti 1000000 de piese (de 8 gigabytes). Cam grea e viata. Ajung la raionul pentru care am venit. Caiete, penare si pixuri. La cele din urma, nu stiai de unde sa alegi. Eh, la celelalte doua categorii, n-aveai de unde sa iei ceva. Daca zona de caiete era brazdata de Hannahe Montane si Johnasi Brothersi (adica nu mi-as fi luat, nici sa ma impusti; mint, nici sa ma tragi in teapa si sa-mi pui Guta la maxim cat astept moartea, sa fug spre ea), atunci cand am ajuns la penare ma gandeam sa-l folosesc pe acela dintr-a 8-a. Cine e imbecilul care a inventat penarul “la gramada”?! Singurul lucru pe care-l poti face cu el e sa-ti spargi mai repede pixurile. E mai usor sa ma duc pe Empire State Building si sa le arunc de acolo, decat sa-mi cada din penar, plus ca e mai distractiv. M-am zbatut 10 minute sa gasesc un penar, cum se gasea pe vremea mea (sa vie Cuza!). Stau si ma intreb, de ce nu fac si penare sau caiete cu Linkin Park, Green Day, Muse, Paramore sau Rammstein?! Poate as veni si eu mai zambaret pe la acel raion, pentru a-mi gasi penarul sau caietele pe care sa-mi dau banii! Sunt ignoranti cu aceasta categorie de elevi si studenti!
Ingropi doi, al treilea e gratis
Nu pot rezista! Vreau ca inainte de a iesi din spital sa vad macar usa morgai. Nu inteleg de ce! Vreau sa aflu daca e confortabil…sa ma uit la usa. Peter mi-a impartasit o oferta speciala a unei firme de pompe funebre, iar eu vreau sa profit de ea. Ar implica furtul a trei cadavre! Si economisesc bani si vieti. Nu-i asa ca-i tare?!
Nu vine nici Popey marinarul sa ma conduca afara din spital. Peter mi-a zis ca se intereseaza de oferta, iar Dumm e la expozitia de sicrie. Cred ca faceau misto…sper! Imi place la nebunie liftul astora. Este atat de mare, cat un salon de spital de la mine de-acasa. Este prima oara cand merg constient cu el, dar sunt sigur ca ma simteam foarte bine si inconstient p-aici. Ajung jos si ca printr-o minune, in fata ochilor, se afla Porsche-ul, de parca n-ar fi patit nimic. S-o fi mirand si el de mine: “ia uite ce fata de mototol are si asta!”. Urc si introduc cheile in contact; aceleasi pe care le-am gasit pe noptiera din salonul meu, de parca mi le-ar fi adus Mosu’! Aud din nou maraitul fiarei, ce n-a mai alergat de mult. O duc, unde altundeva, decat pe Autobahn. Fac turul Muenchenului, de centura, in vreo 10 minute, cred…cred ca exagerez! Mie asa mi s-a parut. E asa de frumos la volanul ei, de ti se pare ca timpul trece prea rapid. S-a facut deja tarziu, iar eu am facut vreo 4 tururi. Chiar ca n-am treaba acasa. Da’ chiar, am o casa! Hai p-acolo! Intru:
-Surprizaaaa!
-Ha?!
Peter a iesit impreuna cu Dumm de dupa usa, simtindu-le respiratia, cand mi-au strigat. Peter cred ca a mancat carnati cu bere la pranz, iar Dumm chipsuri cu barbeque. Nu asta m-a zdruncinat, ci faptul ca dupa canapea, masa televizorului, usa de la baie, cea de la dormitor si tot asa, au rasarit tot felul de persoane. Erau colegi de la cursuri, incluzand tot felul de fete dragute si nebune. Asa este si petrecerea. Felii de tort ajung pe pereti, in urma jocului de-a armatele. Bautura este in floare, se vede ca s-a ocupat Dumm de ea. Lumea pur si simplu o ia razna. Un apartament din Schwabing se transforma intr-o discoteca de o noapte.
-Iti place fata aceea? ma intreaba Peter cu un zambet marca Paulaner.
Arata spre o fata blonda, cu ochii albastri, ce era sufletul petrecerii.
-Du-te! imi spune vesel Peter.
Ma duc inspre ea. Aceasta ma observa, fuge inspre mine si-mi sare in brate! V-am zis ca lumea-i nebuna!
-Buna, sunt Alyse! De cand te asteptam!
Tot ma intreb cum sa fac sa profit de oferta aia. Nimeni nu sangereaza, nimic! Sarim, ne distram, scriem pe pereti “loc de dat cu capul” si procedam intocmai!
